A doua lumină de Advent. Cafe Wien

Acest sfârșit de săptămână coincide cu Sfântul Nicolae. Apropierea de seara Crăciunului nu trebuie să fie doar un schimb de cadouri și eventuale îmbrățișări ipocrite.

Mă opresc retrospectiv la momentele de bucurie întâmpinate în vara trecută și aduc cuvinte de mulțumire celor ce-mi sunt prieteni fideli.

Am petrecut câteva săpămâni bune în Sibiu.

Mi-am băut cafeaua aproape zilnic la Cafe Wien.

M-am simțit foarte onorat să fiu mai mult decât un simplu client.

Acest local funcționează precum un ceas elvețian datorită managerilor Alice și Ovidiu.

Meritul se datorează lor.

Cafeneaua este frecventată de sute de turiști din toată lumea. Poate foarte puțină lume din Sibiu apreciază ce inseamnă un cuvânt bun, un moment unic atribuit turiștilor.

În plus se adaugă calitatea de mare talent a pianistului Barry, a întregului personal.

Gândurile mele ți de sibian, și de turist se îndreaptă către acest loc de neuitat și le urez Sărbători fericite!

Mulțumesc pentru că mă faceți să-mi fie dor de Sibiu!

Despre corcoduș

Un pom fructifer, comun, de multe ori întâlnit pe marginea drumurilor ori în sălbăticie trece aproape neobservat.
Înflorit primăvara, acesta surprinde prin frumusețea simplității.
Fructele verzi se mai folosesc la acritul ciorbelor, coapte mai mult la distilarea țuicii.
În Germania și în Franța se prepară gem din corcodușe.
Într-o bună zi m-am întrebat cum de nu se găsesc corcodușe pe teritoriul Nord-American.
Climatul, solul i-ar permite din plin să trăiască alături de ceilalți pomi?
Am găsit diferite explicații:
Corcodușul s-ar afla pe o listă a zece fructe interzise în SUA deoarece mai mult de 70% din producția mondială o deține Franța (Mirabelele - corcodușele de Lorraine) și ca atare există o exclusivitate de protecție geografică pe plan internațional.
Altă cauză e legată de un eventual pericol ecologic.
În copilărie, la bunici pe timpul verii uram culesul corcodușelor coapte, mai ales a celor căzute în iarbă, pe pământul arid. Mâinile ne erau lipicioase. Viespile, albinele roiau în jurul nostru. Abia astăzi înțeleg că rachiul cel mai bun se naște din fructele căzute singure pe jos.

Vară în București. Manufaktura

      Afișe în stațiile de metrou din București.

Situația din ultimul timp cu plecarea în masă a românilor în străinătate a creat o sincopă greu de trecut în toată activitatea economică, imposibil de reparat.
într-un restaurant- cafenea din Piața Victoriei m-am oprit împreună cu câțiva amici la un pahar de vorbă.
Un tânăr ospătar, impasibil, în grabă și cu înfățișare de samsar ne-a luat comanda. I-am cerut politicos să ne ajute să fixăm masa din plastic care se mișca pe valuri...
A sărit cu gura ca mușcat de șarpe:
- Păi masa se mișcă pentru că ați deranjat-o Dvs!
Am ripostat spunându-i câteva cuvinte.
Colegul meu mi-a sugerat să nu mai zic nimic. Urmarea va fi că ne va scuipa în farfurie sau în pahar.
La urmă nu vom adăuga niciun leu peste suma consumației, deci adio șpagă.
Obrăznicia e la ea acasă.
Am ajuns la concluzia că e preferabil să pierzi zeci de clienți. nu un angajat.
PS Cumva ne întoarcem la indolența anilor din Epoca de aur.