Restaurantul unui roman in New York

Un restaurant in plin New York vine sa primeasca o imagine neprielnica.
Nu contest stradaniile patronului Nello Balan in impunerea unei suite italienesti in metropola newyorkeza, numai ca inclin sa dau crezare reputatului cronicar Sam Sifton in caracterizarea localului tocmai prin surprinderea localului ca o corabie prost reprezentata prin capitanul acesteia.
A deschide un restaurant e relativ simplu, a-l mentine insa e mai greu.
Convingerile mele legate de seriozitatea operarii restaurantului sesizate adesea in propriile-mi articole vin sa intareasca ideea ca exista putine nume romanesti in lume, menite sa se ridice la standardele de deasupra calificativului FAIR. A fi un patron de restaurant in lumea competitiei reale nu e echivalentul responsabilului de unitate comerciala de altadata.
Oricine poate vinde sampanie si caviar, dar nu oricine stie cum sa le vanda.
Coincidenta unei remarci legate de risotto-ul servit in localul descris in editorialul The New York Times ca fiind sarat, fara niciun gust distinctiv, insa respecta culoarea galbena a sofranului ne trimite la un proverb mai vechi romanesc legat de ingredientul mentionat mai sus.

Unde cinam deseara ?

Un restaurant din vecinatatea suburbana a Washington-ului apartinand lantului IHOP (International House of Pancakes) ofera copiilor o cina gratuita.
Nu este singurul caz de acest gen...

Pagini dintr-un jurnal neterminat.Romanii in lume

Comunitatea romaneasca si-a amplificat prezenta aici intr–o progresie uimitoare, mai ales in ultimii ani cu tineri sub 30 ani. Programul de imigrare canadian este bazat pe indeplinirea unui punctaj bazat pe virsta, experienta de studii si profesionala, cunoasterea limbii engleze sau franceze, statutul marital si dosarul criminal al aspirantului la rezidenta permanenta. Exista in Montreal trei biserici romanesti, din pacate comunitatea romaneasca nu ofera exemplul unei minoritati unite si omogene.
In aceeasi zona intram in magazinul numit Bucuresti. Dezordinea raioanelor, standurilor si aspectul usor neingrijit al patronului ne aminteste de magazinul satesc (cooperativa cum i se spunea pe vremuri parca); absenta normelor elementare de curtoazie negustoreasca ne surprinde, ne intriga. Trecem cu vederea si ne bucuram de apa minerala Borsec, de zacusca, de cirnatii ardelenesti, de compotul de visine. Situatia este salvata de prezenta unei tinere vinzatoare cu accent placut romanesc; zimbitoare, ne serveste produsele cerute, in timp ce alte angajate isi continua chatul traditionalo-tzatzesc ca in alimentarele de altadata. I-am intins cinci dolari tinerei (bacsisul s-a impamintenit pe continentul american ca semn al recunostiintei si generozitatii fata de serviciile ireprosabile), gestul nostru a surprins-o si, imediat prezenta taioasa a patronului ne mentioneaza ca nu e avenit sa oferim bani angajatei lui. Am iesit cu un usor gust amar, Sebastian bombanind mai mult in limba romana….
Preluat din http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=727

Carte pascala de la varuta Liliana

Pana la Inaltare la sat lumea se saluta cu "Hristos a inviat !"

Se coceau cozonaci si se mai vopseau ouale de Paste.

Pentru cei ce nu au fost prezenti la masa festiva la inceput de primavara bucatele pregatite cu dragoste de cei de acasa asteapta sa fie degustate.