Restaurantul Zorile situat pe strada Lupeni, nr 7
reprezintă un restaurant unic de peste cel putin de 70 ani.
Proprietarul Tiberiu Turta își ia în serios rolul de om orchestră
de peste 30 ani. Singur și tenace a schimbat decorul interior, devenind un bar
sportiv și un loc de întâlnire al multor locuitori ai unui cartier de jos, înainte cu o
reputație nu tocmai bună, numit Lazaret. Cartierul și-a schimbat imaginea. Nu
mai este o periferie prăfuită, prost luminată, un fel de Ferentari al Sibiului.
Case renovate, centre comerciale, hoteluri și râul Cibin nepoluat, fabricile de
dinainte de 89 au dispărut.
Generații noi au luat locul sutelor de muncitori din
căminele de nefamiliști, al celor ce abia sosiți de la țară completau o
categorie de oameni săraci.
În România obiceiul oamenilor de a frecventa un
restaurant de cartier este restrâns, aproape inexistent.
Dincolo de gară birturile, restaurantele au dispărut nerezistând
concurenței, mentalității oamenilor de a merge în centru.
Tiberiu a reușit să impună o ținută diferită de cea de dinainte de anii 90.
Restaurantul se compune din salonul vechi renovat și cu
un televizor gigant, pereții devin o colecție de fotografii, insemne și
simboluri de fotbal. Nu sunt multe localuri din centru care să concureze la
curățenie. Toaleta este impecabilă.
Prețurile sunt foarte mici, cafeaua se identifică
într-una de calitate datorită unei cafetiere de calitate, datoriă originii
produsului.
Cafeaua costă 3-3..50 RON, berea la halbă 6 RON și
spirtoasele la fel de ieftine.
Majoritatea clienților provin din lumea cartierului: muncitori,
mestesugari, pensionari, si chiar turisti străini. Au devenit o familie și aduc
un pitoresc prin discuțiile nu de puține ori aprinse pe teme ca fotbalul,politica,
grădinăritul și chiar experiențele de viață ale fiecăruia dintre ei. Aproape fiecare
client își are romanul vieții lui. Mulți au lucrat în străinătate și vin cu
experiențe și istorii palpitante.
Bufetul Zorile aduna pe vremuri ceferiștii, muncitorii
din fabricile din cartier, dar cei mai pitorești erau căruțașii. Aceștia duceau
la piața zarzavaturile vănzătorilor veniți din Oltenia.
Alți căruțași erau nisipari. Coborau cu căruța în Cibin
și scoteau nisip direct din rău. Se spune că nu mai există acel nisip plin de
apă ca un burete enorm și lasând dâre de apă pe drum.Un nisp excelent pentru
construcții.
Cu ani în urmă bariera din capătul străzii Lupeni
reprezenta intrarea într-o altă lume de dinapoia gării.
Cei ce cunosc Sibiul iau ca reper bariera sau restaurantul
Zorile.
Poate dacă mulți antreprenori ar încerca să schimbe
mentalitatea oamenilor s-ar multiplica bucurii noi, un confort citadin nou. În toate
orașele europene localurile de cartier sunt foarte iubite și oferă
posibilitatea de a evita aglomerația centrelor civice, prețuri ce nu-și merită cifra,
problemele de parcare șa.
Cunosc Zorile de copil. Ne trimiteau părinții si bunicii
după bere.
Mai târziu aveam să mă alătur zecilor de clienți bând în
afara localului. Farmecul dionisiac al taifasului, al relaxării după zile
istovitoare de lucru, evadarea din monotonia vieții, întâlnirea cu prietenii consstruiesc
o dimensiune umană desprinsă din orice spectacol uman.
Farmecul acestei lumi rezidă în simplitate, în vorbire
directă, lipsită de snobism.
Am încercat să punctez câteva note și totodată să evoc în
căteva cuvinte meritul lui Tiberiu Turta în a face să suprviețuiască singurul
bistrou din cartier.
Mă opresc să-i doresc sănătate și La mulți ani omului de
restaurant, neobosit lucrător de dimineața până seara, de unul singur. El a
intrat deja în legenda Sibiului de dincolo de gară.
Dacă înainte spuneam că mergem la un pahar la barieră sau
la Zorile, astăzi spunem mergem La Tibi.
No comments:
Post a Comment